Inima mea în pieptul lui Hristos!

Ascultă, Doamne: îmi bate inima la Tine-n piept! În ziua în care ai zidit-o, i-ai adăpostit mişcarea în Tine ca într-un leagăn, să poată creşte fără teamă. Cu dulceaţa Ta nespusă ai mângâiat-o şi cu însuţi inima Ta ai hrănit-o. Cu vălul bunătăţii Tale ai acoperit-o şi-i porţi neîncetat de grijă, Mântuitorul meu.

În pieptul Tău, Bunule, s-a cuibărit zidirea-ntreagă şi prin Tine se bucură inima mea de semenii mei şi de binefacerile Tale. În casa inimii Tale, cu îngerii mi-e inima vecină, iar Sfinţii Tăi mă ţin în rugăciunea lor. Şi toţi iubesc tăcuţi, dumnezeiesc şi lin, căci îi copleşeşte smerenia Ta din care dă-mi, Iisuse, să mă hrănesc învăţându-o!

Am auzit de-atâtea ori chemarea Lumii şi ca un om nesăbuit am vrut să-mi fur inima din pieptul Tău şi să o fac numai a mea. Sărmana, s-a ofilit numai ştiindu-mi gândul şi-am înţeles atunci, Părinte, că ea nu bate fără Tine şi că, în braţele Lumii, inima mea ar muri de dorul inimii Tale.

Şi-atunci o las întreagă în pieptul Tău, iar Tu primindu-o, o înveleşti în haina milostivii Tale ca să nu se sperie de goliciunea sa, şi-o curăţeşti mai mult decât zapada cu Sângele Tău Scump.

Uneori, inima mea pitită în pieptul Tău, se linişteşte ascultând bătăile inimii Tale, aşa cum un copil se opreşte din gângurit ascultând cântecul duios al mamei. Şi-atunci îşi doreşte inima mea, Bunule, să facă loc inimii Tale să bată în pieptul de lut pe care i l-ai dăruit în mine.

(Talita)